Antreprenorii din Soroca: „De mai bine de 10 ani nimeni nu a mai fost să discute cu noi”
2019-10-30
Pe 25 octombrie, CPR Moldova și Alianța Întreprinderilor Mici și Mijlocii (AIM) au discutat cu reprezentanții mediului de afaceri din Soroca. Aceștia din urmă au menționat că, din 2008 încoace, nimeni nu a fost să discute cu ei despre obstacolele din activitatea lor. Controalele organizate de FISC și amenzile abuzive aplicate de acesta rămân a fi cele mai importante probleme pentru mediul de afaceri. Antreprenorii s-au plâns de faptul că statul și instituțiile statului, în loc să asigure condiții pentru dezvoltarea afacerilor, creează impedimente artificiale. Un lucru specific orașului a fost problema mediului și anume lipsa unei stații de epurare. Vă prezentăm câteva din cele mai mari probleme enunțate de către antreprenori.
-
Controalele abuzive din partea autorităților reprezintă cea mai gravă problemă enunțată de către toți participanții la discuție. Participanții au menționat amenzile impuse, indiferent de natura încălcării, chiar și dacă antreprenorii sunt la prima abatere. Astfel, funcționarii fiscali mai degrabă penalizează, în loc să consulte și să educe sectorul de afaceri. Situația este mai gravă având în vedere așa-zisa existență a unui „plan de amenzi”, încurajat de superiori. S-a menționat și faptul că funcţionari fiscali nu fac uz de instituţia avertismentului, o instituţie care are menirea de a preveni anumite tendinţe, eventual, de a oferi un răgaz pentru soluţionarea unor încălcări superficiale. Totodată, pe lângă faptul că aproape orice control trebuie să aibă finalitatea unei amenzi, deseori acestea sunt disproporționate, de exemplu, în contextul depistării unor simple erori de evidență contabilă. În asemenea circumstanțe, și companiile nu au încredere în procesul de contestare a unor procese verbale, fie din frica de a fi persecutați, fie din cauza unor posibile costuri adiționale.
-
Lipsa resurselor umane calificate a fost o altă preocupare majoră a antreprenorilor din Soroca. Aceasta a fost enunțată și în discuția cu antreprenorii de la Bălți. Printre cauzele acestei probleme, au fost menționate:
- Emigrarea cetățenilor şi lipsa unor politici publice pentru reîntoarcerea acestora;
- Instruirea slabă din şcolile profesionale;
- Existenţa indemnizației de şomaj, care încurajează pasivitatea cetăţenilor apţi de
muncă.
-
Impozitele mari şi lipsa unor mecanisme de susținere a companiilor, mai ales pentru că antreprenorii sunt importanţi contribuabili la bugetul public. Cei prezenți s-au referit, în special, la taxele salariale mari, care descurajează o activitate transparentă a agenților economici. Aceștia s-au referit la necesitatea creării unor privilegii, inclusiv financiare (sau de scutire) pentru orice loc de muncă nou creat.
-
Obligativitatea întoarcerii TVA-ul pentru toate bunurile achiziţionate în perioada în care erau plătitori de TVA, în eventualitatea schimbării statutului unui SRL
de la plătitor de TVA la neplătitor de TVA. Antreprenorii s-au declarat nemulţumiţi de acest fapt, iar o asemenea lacună a generat chiar falimentarea unei companii. Deşi a fost propusă eşalonarea unor plăţi, acest lucru nu a fost acceptat de autorităţi, fapt ce a dus compania în incapacitatea de a-şi desfăşura activitatea.
-
Obligativitatea obţinerii unor certificate de competenţă profesională, certificate cu privire la protecţia muncii, etc. ce presupun costuri adiționale pentru antreprenori, dar sunt, deseori, nişte acte obţinute doar pentru bifă.
-
Schimbarea frecventă a Legii Etichetării. Aceasta presupune costuri suplimentare neprogramate, iar la nivel de stat nu există nici un mecanism de compensare a acestor costuri.
-
Problema mediului. Lipsa unei staţii de epurare şi vărsarea tuturor deşeurilor în apele fluviale ale râului Nistru, poate genera o catastrofă ecologică de natură să pună în pericol, inclusiv, mediul de afaceri.
Discuția face parte dintr-o serie de evenimente organizate în afara Chișinăului cu reprezentanții întreprinderilor mici și mijlocii. Scopul acestora este de a identifica cele mai importante probleme ale sectorului de afaceri, cauzele acestora și de a veni cu propuneri concrete pentru a schimba atitudinile abuzive, pentru a înlocui regulile vechi și inutile și a pentru a crea un mediu favorabil dezvoltării business-ului. Nu în ultimul rând, este o platformă pentru proprietarii de afaceri împărtăși experiența lor și a depune efort comun pentru schimbare.

„Dezvoltarea Business-ului Mic și Mijlociu din Regiuni” este implementat de către CPR Moldova, în parteneriat cu Alianța Întreprinderilor Mici și Mijlocii.
Întâlnirile cu mediul de afaceri sunt organizate în cadrul proiectului „Instigare la ordine: comunitatea împotriva corupției”, implementat de CPR Moldova cu susținerea financiară a Fundației Soros-Moldova și Open Society Foundations. Opiniile exprimate în cadrul acestui material nu reflectă neapărat poziția donatorului.
