fbpx CE FACEM CU POMENILE ELECTORALE? | Instigare la ordine

CE FACEM CU POMENILE ELECTORALE?

2019-01-09

A oferi cetățenilor cadouri sub formă de bani, bunuri, servicii, inclusiv băuturi alcoolice, tutun și produse alimentare cu scopul de a determina un alegător să voteze în favoarea cuiva se numește „coruperea alegătorilor”. Aceasta se pedepsește, conform Codului Penal, cu amendă în mărime de la 500 la 850 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la un an la 5 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 4000 la 6000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea persoanei juridice. Astfel de lucruri se pedepsesc doar în cazul în care se întâmplă în campania electorală. Chiar dacă anul împrejur politicienii afișează pe Facebook fotografii cu oameni necăjiți, pomeni electorale și satisfacția binefacerii, indiferent dacă este campanie electorală sau nu, până acum nicio persoană nu a ajuns după gratii pentru astfel de încălcări. Există și o excepție: doar materialele (afișe, pliante, chipiuri, fulare etc.) care poartă numele candidatului sau partidului, achitate din fondul electoral, nu înseamnă coruperea alegătorilor.

 

Informaţiile statistice arată că, în perioada 2014-2016, când au avut loc alegeri parlamentare, locale generale şi prezidenţiale, au fost intentate doar 12 cauze penale pentru coruperea alegătorilor şi, deocamdată, a fost pronunţată o singură sentinţă, în urma căreia 5 persoane au fost condamnate şi amendate cu câte 10 000 de lei. În alte cazuri, urmărirea penală continuă, a fost suspendată sau încetată.
Ce pot face facă cetățenii când li se oferă o astfel de  „pomană” electorală: 

  1. Să ia acest „cadou electoral”, mai ales, în contextul în care peste 80% din populația țării sunt săraci, iar aceste cadouri, de regulă, sunt din bani de proveniență dubioasă SAU CHIAR DIN banii contribuabilului. Este o mică revenire a ceea ce și așa le aparține de fapt.  

  2. Să întrebe organizatorii care este proveniența resurselor cheltuite pe cadourile electorale (de unde bani?), dacă știu că acestea sunt interzise în campania electorală și să ceară un ultim raport financiar al partidului/candidatului. Este de dorit aceste răspunsuri să fie filmate. 

  3. Să raporteze pe coruptie.cpr.md orice cadouri ce conțin produse alimentare, bani sau materiale fără inscripția partidului. Pentru un impact mai mare, sunt încurajate, dovezile foto și video. Și să sesizeze Poliția și Procuratura. 

 

Capcana sărăciei permanente 

Cel mai simțit efect pentru cetățeni al coruperii alegătorilor este capcana sărăciei permanente. Atunci când un vot poate fi obținut prin câteva produse alimentare, atunci politicienii, care au un scop clar să mențină puterea, nu vor crea politici de îmbunătățire a situației economice (locuri de muncă bine plătite, respectiv, o populație care decide singură ce produse alimentare să își cumpere și când), ci de menținere a unui cetățean sărac, gata să își dea votul pentru câteva kilograme de orez sau hrișcă.
În al doilea rând, cetățenii se pot simți constrânși și dependenți să voteze nu pentru cine vor ei, ci pentru cei care le asigură, dacă nu un minim de existență, cel puțin niște produse alimentare. Aici, amintim că, indiferent de ce le zic distribuitorii de alimente, nimeni nu are acces în cabina de vot, iar alegătorul își poate exercita liber dreptul de vot. 
În al treilea rând, și, cel mai important, aceasta afectează direct reprezentativitatea într-o democrație. Respectiv, în loc să fie votate politici pe termen lung, în interesul majorității cetățenilor, se votează produse alimentare care dispar în câteva săptămâni, în interesul unei minorități nelegitime.

 

Momeala electorală

Pentru a scăpa de acuzații de corupere a alegătorilor, datorită unor lacune în legislație, politicienii își promovează imaginea prin intermediul fundație de caritate. Conform legislației, fundațiile de caritate sunt organizații necomerciale care nu trebuie să acorde asistență politică sau electorală niciunui actor politic. Mai mult ca atât, majoritatea fundațiilor de caritate care lustruiesc imaginea politicienilor nu prezintă rapoarte financiare sau sursa de proveniență a resurselor - un element fundamental al funcționării acestor tip de instituții (donațiile netransparente în fundații fiind, în esență, spălare de bani). Solicitări repetate din partea ONG-urilor sau jurnaliștilor de investigație au fost ignorate de fundații ca Pentru Orhei, Din Suflet sau Edelweiss. O cercetare detaliată despre felul cum funcționează fundațiile politice, a fost publicată anterior de către CPR Moldova. 

 

Cum ar fi „normal” să se comporte un politician în campanie?

În campania electorală, tot ce trebuie să aștepte cetățenii de la politicieni este un pliant cu ce au făcut aceștia până acum, ce vor să facă în continuare pentru cetățeni, de unde vor lua bani pentru asta și un umil mulțumesc. Restul cadourilor electorale trebuie pedepsite conform legii, iar cetățenii trebuie doar să ceară salarii decente pentru a decide ei ce alimente și când vor să le cumpere. Dacă ați fost martorul unor asemenea acte de corupție, vă îndemnăm să le raportați pe coruptie.cpr.md . Anonimatul, în caz de necesitate, este garantat.