INSTIGARE LA ORDINE ÎN ORHEI
2019-02-02
„Demult trebuia să veniți!”, „Corupție îi peste tot”, „De sus trebuie de început”, așa ne-au întâmpinat oamenii din centrul Orheiului și din piața de acolo.
Echipa CPR a vorbit cu peste 300 de persoane și i-a îndemnat să scrie despre situații de corupție sau favorabile corupției pe care le-au întâlnit în viața lor de zi cu zi. Majoritatea oamenilor ne-au întâmpinat cu vorbe bune și s-au bucurat că cineva mai discută sincer despre acest fenomen. Desigur, au fost și din cei deznăjduiți care au spus că nimic oricum nu se va schimba, mai ales, pentru că principala corupție e la nivel înalt. Doar că ei au fost în minoritate, în majoritatea cazurilor am întâlnit oameni calzi, care au încă o sclipire de speranță.
Activitatea face parte din programul CPR „Instigare la ordine” prin care colectăm experiențele cetățenilor legate de corupție, pentru a identifica proceduri și instituții care favorizează corupția. Vă îndemnăm să raportați pe platforma https://coruptie.cpr.md