Statul împotriva studenților bugetari: ce facem cu datoriile studenților?

Autor: Andrei Lutenco, expert CPR Moldova.

Încasarea, uneori prin judecată, a zeci de mii de lei de la studenții bugetari care sunt exmatriculați, decid să-și întrerupă studiile, sau refuză să lucreze pentru stat după absolvire, ridică probleme de ordin legal și moral. O hotărîre de Guvern de aproape douăzeci de ani vechime dă bătăi de cap nu doar studenților care se trezesc cu datorii enorme, dar și universităților, care nu știu cum să acționeze sub presiunea statului și în lipsa instrumentelor legale. CPR Moldova încearcă să facă claritate și să găsească soluții. Pentru aceasta am expediat zeci de solicitări de informații, am organizat discuții publce cu actorii vizați pentru a înțelege mai bine problema dar și o dezbatere publică în care am căutat soluții.

La începutul lui aprilie, CPR Moldova a publicat un articol despre situația studenților bugetari, care sunt obligați să restituie statului zeci de mii de lei în cazul în care vor să își retragă actele de la universitate, sunt exmatriculați, sau refuză, după absolvire, să lucreze acolo unde sunt repartizați. Asta fiindcă au semnat un contract tipizat, adoptat printr-o hotărîre de Guvern din 2001, care încerca să compenseze astfel lipsa cadrelor în regiunile țării. Anii au trecut, hotărîrea a rămas. 

Analiza, făcută în baza unei raportări  a unui fost student pe  faracoruptie.md, arăta că sumele datoriilor studenților față de stat ar putea fi stabilite arbitrar și injust, fără a fi clară metodologia de calcul al acesteia și fără a informa adecvat studenții despre obligațiile pe care și le asumă semnînd contractul. (În mod curios, la o zi după publicarea articolului, HG 923 a fost amendată, inclusiv sub aspectul metodologiei de calcul  - despre asta vom vorbi mai jos).

Am considerat că situația dată indică la probleme sistemice în învățământ și comportă riscuri de corupție, de aceea ne-am propus să aflăm mai multe despre cum se pune în aplicare Hotărârea de Guvern nr. 923, cea care reglementează aceste datorii și să (re)aducem pe agenda publică discuțiile la acest subiect. 

În acest scop am transmis solicitări de informații către instituțiile de învățământ superior din țară, dar și Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, prin care am încercat să aflăm cum sunt puse în practică prevederile HG 923, care sunt metodologiile în baza cărora universitățile calculează sumele care urmează a fi restituite de studenți, cîtor studenți li se înmînează aceste „note de plată” și cîți dintre studenți restituie de fapt aceste sume. Am mai vrut să aflăm dacă universitățile repartizează studenții la locurile de muncă pe specialitate, așa cum prevede hotărîrea de guvern. 

După ce a expirat perioada legală în care trebuiau să ne fie oferite răspunsurile, am organizat și o masă pătrată, deschisă publicului interesat, pentru a încerca să răspundem la principalele întrebări și să venim cu soluții. La întrunire au venit deputați ai Parlamentului, rectori universitari, studenți, absolvenți și alte persoane interesate de temă. Într-un final, pe 4 iulie am organizat o dezbatere publică în care am pus în discuții două scenarii posibile de rezolvare a problemei.

Iată ce am aflat.

Statul vrea bani.

Din cele 8 universități care ne-au răspuns, doar Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice (AMTAP) a confirmat că studenții restituie suma cheltuielilor pentru studii în caz de exmatriculare sau retragere a actelor. Astfel, din 2010 pînă în prezent, 44 de studenți au restituit statului sumele care constituie cheltuielile pentru studii. Amintim, anume AMTAP este instituția menționată în raportarea pe faracoruptie.md. 

Universitatea din Comrat a raportat patru cazuri în care studenții au restituit bursa primită, dar nu și cazuri de restituire a cheltuielilor de studii. Celelalte universități nu au raportat astfel de cazuri. Totuși, amintim că 12 instituții nu au răspuns la solicitările noastre de informații, iar participanții discuției organizate de CPR au confirmat că nu doar AMTAP își impune studenții să restituie cheltuielile pentru studii și că problema există, cel puțin, și la USM și USMF (în cazul acesteia din urmă operează alte reglementări).

Un alt aspect interesant. Atît în răspunsul la solicitarea noastră, cît și la întrunirea cu CPR, reprezentanții AMTAP au explicat că mecanismul de restituire a cheltuielilor pentru studii este unul anevoios. Or, studentul datorează bani statului/guvernului, dar este în sarcina instituției de învățămînt să-i calculeze cuantumul datoriei și să-l facă să plătească. „Curtea de Conturi și Inspecția financiară pe lîngă Ministerul Finanțelor solicită de la AMTAP să întreprindă măsurile necesare de restituire în bugetul de stat a cheltuielilor de instruire” și pune presiune în acest sens. La discuțiile găzduite de CPR s-au menționat și „revizii” din partea autorităților, în urma cărora rectorii au fost avertizați că „prejudiciază bugetul cu sume enorme” fiindcă nu percep suma cheltuielilor de la bugetarii care „încalcă” contractul. Din acest motiv, potrivit administrației, juriștii academiei au bătăi de cap prin judecăți pentru a impune studenții să plătească. Cu alte cuvinte, dincolo de scopurile declarate ale HG 923, guvernul este foarte insistent în a urmări suplinirea bugetului din datoriile studenților. 

„Nu există metodologie de calculare a datoriilor”.

Felul în care sunt calculate sumele restituite de studenții bugetari este neclar. Până în 2019, instituțiile de învățământ trebuiau să aibă o metodologie de calcul, ceea ce nu prea le reușea. Din răspunsurile primite la solicitările de informații constatăm că o problemă este lipsa unei formule de finanțare per student, care ar permite un calcul adecvat și faptul că suma nu este nicidecum corelată cu, de exemplu, costul contractului de studii. În lipsa metodologiei, universitățile, oarecum, improvizau.

AMTAP a cerut unui student bugetar exmatriculat după un an de studii o sumă de 6 ori mai mare decât cea a contractului. Aceasta ar include: salariul profesorilor și personalului auxiliar, contribuțiile la bugetele de asigurare socială și medicală, costul materialelor și serviciilor comunale. Semnificativ, costurile pentru salariul profesorilor se împărțea la numărul de studenți în grupă. Cu alte cuvinte - cu cît mai puțini studenți, cu atît mai mult au de plătit cînd își retrag actele.

Universitatea de Stat din Comrat ne-a comunicat că suma se calculează printr-un ordin al rectorului. Semnificativ e că aceste sume sunt imposibil de anticipat pentru studentul care semnează contractul.

În orice caz, toate universitățile care ne-au răspuns au confirmat că nu există un regulament intern / metodologie oficială de calcul a sumelor care urmează a fi restituite. 

Probabil acesta este motivul din care, la 3 aprilie 2019, Guvernul a operat un șir de modificări la HG 923, prin care a dispus inclusiv că sumele care urmează a fi restituite vor fi calculate de instituții în baza „metodologiei de restituire la bugetul de stat a cheltuielilor pentru instruire, aprobată de Guvern”. Aceste modificări vorbesc de la sine: după 18 ani, Guvernul a recunoscut că o metodologie de calcul este necesară și și-a asumat să elaboreze una.

Nu aplicăm.

Nu e de mirare că universitățile nu aplică HG 923. Astfel Universitatea Tehnică din Moldova, în răspunsul la solicitarea noastră, a recunoscut că nu aplică hotărîrea fiindcă nu există acte normative care ar ajuta la implementarea acesteia: „[UTM] nu pretinde sumele cheltuite de studenți, fiindcă nu există temei juridic și mecanism de calcul a costului de instruire”. Mai mult, atît UTM cît și Academia de Studii Economice din Moldova au dubii despre legalitatea HG, întrucît nu este clar în executarea cărei legi este adoptată aceasta. Or, HG 923 nu pare să conducă la implementarea vreunei prevederi a Codului Educației, care este legea de bază în domeniu.

Chiar și Universitatea Pedagogică „Ion Creangă”, care repartizează anual la locuri de muncă între 20%-50% de bugetari, recunoaște că „nu exista nici metodologie, nici regulament intern privind restituirea cheltuielilor de instruire de catre studentii care nu respecta clauzele

contractuale, fiindca asa metodologie nu exista nici la nivel de stat”.

„Intrăm în universitate cu lumina stinsă”

Dincolo de problemele cu care s-ar putea confrunta instituțiile de învățămînt, cei mai afectați sunt, desigur, studenții - cei care ajung să datoreze statului sume prea mari. În discuțiile găzduite de CPR aceștia au recunoscut că nu conștientizau și nu au fost informați despre obligațiile pe care și le asumă semnînd contractul. Contractele tip semnate de studenții bugetari conțin doar norme generale despre returnarea cheltuielilor studiilor fără a da măcar criteriile în baza cărora se vor face calculele. Or, după cum am văzut mai sus, instituțiile nu au metodologii clare de calcul, iar Guvernul și-a propus abia acum să elaboreze o metodologie. 

Potrivit prevederilor generale ale Codului Civil ce țin de obligații, prestaţiile pe care se obligă să le facă debitorii trebuie să fie posibile şi determinate sau, cel puțin, determinabile. Din toate faptele descrise mai sus rezultă că prevederile contractelor tip prin care studenții se obligau să restituie statului cheltuielile de instruire, nu permiteau determinarea sumelor pe care aceștia le vor plăti în caz de exmatriculare sau refuz de a munci pentru stat. Cu alte cuvinte, prestațiile nu erau nici determinate și nici determinabile, respectiv nu puteau fi pretinse.

Ce e de făcut?

Pentru a identifica soluții, am co-organizat și participat la o dezbatere publică. În calitate de vorbitori au participat deputați în Parlamentul Republicii Moldova, activiști și cetățeni interesați în subiect. Pe marginea subiectului au vorbit reprezentanți ai administrațiilor universităților, dar și foști și actuali studenți. 

Însăși existența problemei și dimensiunea acesteia nu au fost puse la dubii. Au fost însă identificate două căi de a o rezolva.

Pe de o parte, s-a propus eșalonarea plăților pe care urmează să le facă studenții exmatriculați, sau care refuză să continuie studiile sau să lucreze la stat, pentru un termen de între 3 și 5 ani, care să le permită să își îndeplinească obligațiile fără a le afecta disproporționat bunăstarea și cariera. Potrivit vorbitorilor, modelul funcționează în alte state, de exemplu Marea Britanie. Totodată s-a propus și stabilirea unei datorii maxime care să nu depășească sumele prevăzute pentru studiile la contract. Aceste măsuri erau propuse ca soluții de avarie, care să țină cont de problemele din sistem și dinafara lui, inclusiv interesul statului de a preveni scurgerile de creieri din țară și de a-și „recupera” investițiile făcute în studenții bugetari.

Vorbitorii de cealaltă parte au argumentat că HG 923 și prevederile analogice din Legea cu privire la ocrotirea sănătății (art. 14, alin. 5 și 6) trebuiesc pur și simplu anulate, inclusiv cu prevederea unor măsuri compensatorii pentru cei care au avut de suferit în urma lor. Asta pentru că aceste prevederi nu doar încalcă drepturile studenților și absolvenților, punînd pe seama lor costurile unui sistem disfuncțional, dar și pentru că acestea pur și simplu nu funcționează în practică. Astfel, un raport al Curții de Conturi din 2016 constata că pregătirea universitară a specialiștilor din contul bugetului de stat nu are finalitate economică și impact cuantificabil și că doar 1 din 19 absolvenți ai instituțiilor de învățământ superior de stat din subordinea Ministerului Educației sunt repartizați în câmpul muncii conform necesităților statului.

Ce urmează

Deputații participanți la discuție, Dan Perciun și Radu Marian, s-au angajat să propună modificări ale legislației care să conducă la soluționarea problemei, cu consultările de rigoare. Respectiv, subiectul încă nu este închis, dar se fac pași rapizi spre a implementa o soluție. Mai important, subiectul relațiilor dintre studenții bugetari, universitate și stat are continuare și în alte aspecte. Modul de finanțare a învățămîntului superior, gestiunea instituțiilor și eficientizarea acesteia, calitatea studiilor și finalitatea lor, pun probleme, inclusiv de principiu, care urmează încă a fi abordate în mod sistemic, și pentru care datoriile studenților față de stat sunt doar un simptom.